European Conference of Psychiatry
and Mental Health
GALATIA 2025
Hybrid
Medici
Psihologi
Farmacisti
Asistenti
Studenti UDJ Galati
Alte categorii
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală – GALATIA 2025 reprezintă un eveniment de referință în domeniul sănătății mintale, ajuns la cea de-a IX-a ediție. Organizată în perioada 7-11 mai 2025, conferința reunește specialiști din diverse domenii medicale și conexe, promovând interdisciplinaritatea în psihiatrie ca element esențial al progresului științific și al îngrijirii pacientului.
Evenimentul este organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galați, în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Farmaciștilor din România și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România sub egida Academiei Române și în acest an s-a alăturat și prestigioasa orgnizație academică CINP – International College of Neuospsychopharmacology.
Conferința va avea loc în format hibrid permițând participarea atât fizică, la Galați - la sediul Universității Dunărea de Jos Galați, din str, Domnească nr. 47, cât și online facilitând accesul unui număr extins de profesioniști din țară și străinătate
Ne pare rău, însă înscrierile online s-au încheiat!
Vă mulțumim pentru interesul acordat.
Dacă aveți nevoie de informații suplimentare sau doriți să vă alăturați listei de așteptare, ne puteți contacta la: [email protected]
Începând cu data de 05.05.2025,
având în vedere constrângerile logistice şi timpul rămas până la eveniment, vă informăm că
vor fi validate exclusiv înscrierile finalizate prin
plata online cu card
accesând butonul „Plăteşte cu cardul” din factura proforma primită pe email
(vă rugăm să verificaţi şi folderul de spam).
Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă aşteptăm cu interes la eveniment!
Medici primari/specialiști:
500 RON - prezență fizică
400 ron - online
Medici pensionari : 150 RON
Medici rezidenți:
300 RON - prezență fizică
200 ron - online
Psihologi:
250 RON - prezență fizică
200 ron - online
Farmaciști, asistenți medicali și alte categorii:
200 RON - prezență fizică
100 ron - online
Studenții din cadrul Universității Dunărea de Jos - Galați
Participa gratuit la evenimentul în format fizic, în limita locurilor disponibile.
Pașii pentru Plata Online Automatizată
PAS 1: Completați formularul online cu toate informațiile necesare.
PAS 2: Accesați butonul "Plătește cu Cardul" din factura proformă primită pe e-mail.
PAS 3: Veți fi direcționat către platforma securizată Netopia, unde puteți efectua plata rapid și sigur, utilizând cardul bancar.
PAS 4: După finalizarea tranzacției, factura finală va fi trimisă pe e-mail.
Notă:
Înregistrarea devine validă imediat!
PAS 1: Completați formularul online cu toate informațiile necesare.
PAS 2: După trimiterea formularului, veți primi factura proformă pe e-mail.
PAS 3: Efectuați transferul bancar către contul indicat în factura proformă. Menționați la detaliile platii: numărul facturii proforme.
nume participant, categoria profesională, prezență fizică sau online.
PAS 4: Trimiteți dovada plății la adresa:[email protected]
PAS 5: Odată ce plata este confirmată, factura finală va fi emisă și trimisă pe e-mail, iar înregistrarea dumneavoastră va deveni validă.
*Începând cu data de
05.05.2025, nu vor mai fi procesate noile înscrieri cu plata prin transfer bancar ci doar cele cu plata prin butonul "Plătește acum" de pe factura proforma,.
Stimați colegi și distinși parteneri,
Vă invit cu bucurie la cea de-a IX-a ediție a Conferinței Europene de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA, un eveniment de referință dedicat excelenței academice și inovației în domeniul sănătății mintale.
GALATIA oferă un cadru științific interactiv, unde specialiști din diverse arii ale psihiatriei și psihologiei clinice explorează cele mai recente descoperiri și soluții.
Conferința include prezentări de cercetare, ateliere practice și paneluri de discuție, promovând colaborarea interdisciplinară și schimbul de bune practici.
Vă așteptăm în comunitatea noastră internațională de experți, pentru a contribui împreună la progresul sănătății mintale și la îmbunătățirea calității vieții pacienților.
Împreună, modelăm viitorul psihiatriei și contribuim la dezvoltarea unui sistem de sănătate mintală mai accesibil, eficient și empatic.
Vă așteptăm cu drag!
Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară
Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară
Prof. Anamaria Ciubară, MD, PhD, este o personalitate de referință în psihiatria europeană, cu o carieră remarcabilă în sănătatea mintală, educația medicală și cercetarea interdisciplinară.
În calitate de *Președinte al Conferinței GALATIA* timp de nouă ediții consecutive, a transformat acest eveniment într-un forum științific de prestigiu, recunoscut la nivel internațional pentru abordările sale inovatoare.
Activează ca profesor universitar la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați și medic primar psihiatru la Spitalul de Psihiatrie "Elisabeta Doamna", contribuind semnificativ la dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală și la formarea viitoarelor generații de specialiști.
Prof. Ciubară este implicată în colaborări științifice naționale și internaționale, având parteneriate cu instituții academice și centre de cercetare de prestigiu. Prin activitatea sa didactică, științifică și organizatorică, continuă să inspire și să promoveze excelența în domeniul psihiatriei, facilitând conexiuni valoroase între comunitățile academice și medicale
Prof. Marian Barbu, PhD, este un expert de prestigiu în inginerie și cercetare aplicată, cunoscut pentru contribuțiile sale academice și științifice. Activează la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde formează specialiști și dezvoltă proiecte inovatoare, influențând astfel progresul tehnologic și educația inginerească.
GALATIA 2025
Prof. Dr. Aurelian Nechita este o personalitate de prestigiu în domeniul medical, cu experiență solidă în practică și cercetare. Devotat promovării excelenței academice și colaborării interdisciplinare, a susținut permanent proiecte educaționale și științifice menite să îmbunătățească sănătatea mintală. Prin implicare, rigoare și inițiative vizionare, rămâne o figură de referință pentru comunitatea medicală și un susținător fervent al misiunii Conferinței GALATIA.
GALATIA 2025
Prof. René S. Kahn MD, PhD, este un reputat specialist în psihiatrie și neuroștiințe.
Activează la Icahn School of Medicine at Mount Sinai
, unde desfășoară cercetări de referință în sănătatea mintală. Expertiza sa contribuie la înțelegerea impactului factorilor de mediu asupra creierului.
GALATIA 2025
Prof. Michael Davidson, MD, PhD,
este un expert de renume internațional în psihiatrie și neuroștiințe.
Activează în domeniul cercetării și al practicii clinice, concentrându-se pe tulburările neuropsihiatrice. Contribuțiile sale au un impact semnificativ asupra înțelegerii și tratamentului afecțiunilor mintale.
GALATIA 2025
Scientific Commitee
Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară (România)
Prof. dr. Mark Weiser (Israel)
Prof. Univ. Dr. Joseph Zohar (Israel)
Prof Univ. Dr. George Garibaldi (Switzerland)
Prof. Univ. dr. Shlomo Medlovic (Israel)
Prof. dr. Amos Leviav (Israel)
Prof. Univ. Dr. Mircea Beuran (Romania)
Prof. Univ. Dr. Nastasia Belc (Romania)
Prof. Univ. Dr. Antonio Sandu (România)
Prof. Univ. Dr. Diana Bulgaru Iliescu (România)
Prof. Univ. Dr. Dan Gabriel Simbotin (România)
Prof. dr. Petru Ifteni (România)
Prof. Univ. Dr. Mirela Manea (România)
Prof. univ. dr. Roxana Chirita (Romania)
Prof. univ. dr. Cristina Bredicean (Romania)
Prof. Univ. Dr. Virgil Radu ENATESCU (Romania)
Prof. univ. dr. Doina Cosman (Romania)
Prof.univ. dr. Dragos Marinescu (Romania)
Prof. Univ. Dr. Michael Davidson (Israel, SUA)
Prof Univ. Dr. Paniel Reyes Cardenas (USA)
Prof. univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu (România)
Prof. univ. dr. Liana Dehelean (Romania)
Prof. univ. dr. Pompilia Dehelean (Romania)
Prof. Univ. Dr. Doina Carina Voinescu (Romania)
Prof. Univ. Dr. Antoniu Petriș (Romania)
Prof. Univ. Dr. Tatiana Iov (Romania)
Prof. Univ. Dr. Calin Scripcaru (Romania)
Prof. Univ. Dr. Irina Iuliana Costache (Romania)
Prof. Univ. Dr. Laura Rebegea (Romania)
Prof. Univ. Dr. Dorel Firescu (România)
Prof dr. Alexander Schubert (Netherlands)
Prof. Univ. Dr. Nicu Gavriluta (România)
Prof. Univ. Dr. Cristina Gavriluta (Romania)
Prof. Dr. Catalina Lionte (Romania)
Prof. Dr. Eduard Polea Drima (România)
Prof. Univ. Dr. Silvia Fotea (Romania)
Prof. Dr. Vasile Valeriu Lupu (Romania)
Prof. Dr. Ioana Grigore (Romania)
Prof. Univ. Dr. Daniela Mosoiu (Romania)
Prof. Univ. Dr. Nicolae Sirbu (Romania)
Prof. Dr. Anghel Lucretia (Romania)
Prof. Dr. Liliana Baroiu (Romania)
Prof. Univ. Dr. Paraschiva Postolache (Romania)
Prof. Univ. Dr. Alina Mihaela Calin (Romania)
Associate prof. Eyal Fruchter (Israel)
Assoc. Prof. Dr. Cezar Ionut Bichescu (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Alexandru Nechifor (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Ion Udristoiu (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Ciprian Băcilă (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Lavinia Duica (România)
Assoc. Prof. Dr. Mihnea Manea (România)
Assoc. Prof. Dr. Stovicek Olivian (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Chiscop Iulia (România)
Assoc. Prof. Dr. Ciprian Vlad (România)
Assoc. Prof. Dr. Dragos Voicu (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Simona Trifu (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Ileana Marinescu (Romania)
Prof. Dr. Iuliu Fulga (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Anton Knieling (România)
Assoc. Prof. Dr. Magda Ecaterina Antohe (România)
Assoc. Prof. Dr. Nicolcescu Pantelie (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Alina Pleșea-Condratovici (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Catalin Pleșea-Condratovici (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Ion Coșciug (Moldova)
Assoc. Prof. Dr. Inga Deliv (Moldova)
Assoc. Prof. Dr. Jana Chihai (Moldova)
Assoc. Prof. Dr. Simona Damian (România)
Assoc. Prof. Dr. Monica Patrut (România)
Assoc. Prof. Dr. Ștefan Lucian Burlea (România)
Assoc. Prof. Dr. Claudiu Ionut Vasile (România)
Assoc. Prof. Dr. Mariana Lupoae (România)
Prof. Dr. Logoped Georgeta Burlea (Romania)
Assoc. Prof. Dr. Lavinia Moroianu (Romania)
Lecturer Dr. Stefana Moisa (Romania)
Lecturer Dr Anca-Daniela Raiciu (România)
Lecturer Dr. Eva Maria Elkan (România)
Lecturer Dr. Bogdan Patrut (România)
Dr. Emanuel Gabriel Botnariu, (Romania)
Dr. Mihai Mutică (România)
Dr. Mihai Terpan (România)
Dr. Lucian Paziuc (Romania)
Dr. Ovidiu Alexinschi (Romania)
Dr. Oana Hanut (Romania)
Dr. Daniela Grecov (Romania)
Dr. Georgia Mocanu (Romania)
Dr. Sorinel Pletea (Romania)
Dr. Camelia Hriban (România)
Dr. Bogdan Atănăsoaie (România)
Dr. Bogdan Pavlovici (France)
Dr. Nicoleta Cartas (România)
Dr. Marcel Șarpe (România)
Dr. Răzvan Vulcănescu (România)
Psih. Lidia Stoica (România)
Psiholog Mioara Grigoraș (România)
Psiholog Aurel Lefter (România)
Psiholog Cristina Munteanu (România)
Local Comittee
Presedinte: Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară
Manager Ec. Doina Zizi Sandu
Conf. Dr. Nicolcescu Pantelie (Romania)
Dr. Bogdan Dinu
Dr. Abu Shehab Ala
Dr. Cezara Crucianu
Dr. Alina Andrei
Psiholog Cristina Munteanu
Debutul dialogului științific
Deschidem conferința cu sesiuni preconferință de profunzime, interdisciplinaritate aplicată și reflecții etice asupra practicii clinice moderne.
Perspective globale și provocări contemporane
Intervenții de marcă pe teme precum PTSD, OCD și inteligență artificială, urmate de deschiderea oficială a conferinței și Gala Dinner
Frontierele neuroștiinței și ale sănătății mintale
Explorăm conexiunile dintre AI, depresie, microbiom și neuropsihiatrie, într-un cadru interdisciplinar și aplicat.
Intersecții între patologie, societate și tehnologie
Cazuri medico-legale, psiho-oncologie, impactul digitalizării și terapii de ultimă generație într-o zi cu profunde valențe umane.
Sinteză, reflecție și deschidere spre viitor
Paneluri dedicate integrării cunoașterii, prevenției și noilor direcții în practica psihiatrică și psihologică.
Arhiva: Momente-cheie și intervenții remarcabile de la ediția anterioară
Ce spun participantii GALATIA
“Am participat la Galatia în fiecare an și consider că este un eveniment important pentru pregătirea mea profesională.”
Cristina. S.– Medic Primar Psihiatru, Constanța
„Am ales să particip la Galatia datorită nivelul academic înalt, al tematicii și a speaker-ilor conferinței, demonstrat la fiecare ediție
Liliana. L. – Psihoterapeut, Iași
„După fiecare ediție a acestei conferințe am simțit ca mă îmbogățesc profesional .”
Andreea. P. – Psiholog, Onești
Visit the charming city of Galați and its famous nearby attractions!
Aveți nelămuriri?
Consultați secțiunea de mai jos pentru a găsi răspunsuri la cele mai comune întrebări despre conferința GALATIA.
Înscrierile se fac prin completarea formularului online de pe site-ul oficial al conferinței. După completarea datelor, veți primi un e-mail de confirmare care atestă înregistrarea reușită.
Da oferim posibilitatea de a utiliza plata online cu cardul. Iată procedura:
a) Completarea Formularului de Înscriere la conferinta GALATIA 2025:
Completați formularul online cu toate informațiile solicitate.
b) Primirea Facturii Proforme:
După trimiterea formularului, veți primi pe e-mail (verificați și în SPAM) o factură proformă care include un link dedicat pentru plata cu cardul.
c) Plata Online:
Accesați butonul de pe factura proforrmă "Plătește cu cardul" și efectuați plata într-un mediu securizat, folosindu-vă cardul bancar. Plata se efectuează rapid și automat.
d) Emiterea Facturii Finale:
Imediat după finalizarea tranzacției, veți primi automat pe e-mail factura finală emisă pe numele persoanei fizice sau juridice, conform datelor de facturare furnizate de dumneavoastră în formular.
Recomandare: Vă încurajăm să utilizați plata online pentru a beneficia de un proces rapid, sigur și automatizat.
Da, doar până la data de 04.05.2025. Această opțiune presupune mai multi pași de urmat decât varianta cu cardul online și durează mai mult procesarea și confirmarea înscrierii. Iată procedura:
a) Completarea Formularului de Înscriere:
Completați formularul online cu toate informațiile necesare. Chiar dacă nu folosiți link-ul de plată, formularul este esențial pentru a genera factura proformă.
b) Primirea Facturii Proforme:
Veți primi pe e-mail factura proformă (verificați și în SPAM) care include toate detaliile necesare pentru efectuarea transferului bancar.Vă rugăm să rețineți că în factura proformă sunt incluse detaliile contului bancar.
c) Efectuarea Transferului Bancar:
Așa cum apare și pe factura proformă acestea sunt datete pentru transfer:Banca:
BRD – Groupe Société Générale SA | IBAN: RO78 BRDE 240S V324 7788 2400 | Beneficiar: ASOCIATIA HELICOMED Nr. Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 81/A/29.10.2003 | CIF: 15862322 | Adresă: Iași, Str. Sfântu Atanasie, nr. 13
În câmpul de observații al transferului, vă rugăm să menționați:
Numele participantului
Categoria profesională
Modul de participare (prezență fizică sau online)
Numărul facturii proforme
d) Verificarea Manuală și Emiterea Facturii Finale:
Plata efectuată prin transfer bancar necesită o verificare manuală, ceea ce poate prelungi puțin timpul de procesare. Odată ce plata este confirmată, factura finală va fi emisă și transmisă pe e-mail, iar înregistrarea dumneavoastră va deveni validă.
Data limită variază în funcție de tipul taxei (early bird, normală sau târzie). Recomandăm să consultați calendarul afișat pe site, unde veți găsi termenele exacte și reducerea aferentă fiecărei perioade de înscriere.
GALATIA se desfășoară într-un format hibrid, oferind atât participare fizică, la Galați - la sediul Universitătii Dunarea de Jos - Str. Domnească nr.47, cât și opțiunea de a urmări lucrările online. Astfel, puteți alege varianta cea mai convenabilă pentru dumneavoastră.
Toți participanții care își îndeplinesc criteriile de prezență vor primi diplomă de participare. Medicii, psihologii, farmaciștii și asistenții vor beneficia și de credite (acolo unde este aplicabil), iar numărul acestora va fi publicat odată cu deciziile forurilor acreditate.
Da, la fiecare ediție a conferinței GALATIA, evenimentul a fost acreditat pentru toate categoriile profesionale participante, recunoscându-i calitatea și impactul. Informațiile complete privind numărul de credite vor fi publicate în curând pe site-ul oficial
Dacă sunteți interesat(ă) să susțineți o prezentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail menționată în pagina de contact a evenimentului. Echipa noastră de organizare vă va furniza toate informațiile necesare despre formatul prezentărilor, tematică și procedura de înscriere.
Studenții din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați beneficiază de gratuitate pentru participarea în format fizic la conferință. Participarea în format online necesită plata taxei aferente. Studenții de la alte universități se pot înscrie selectând categoria „alte categorii”, urmând ca tarifele să se aplice conform condițiilor specifice.
Politica de rambursare diferă în funcție de momentul solicitării retragerii. Pentru a evita neplăcerile, vă rugăm să consultați condițiile de anulare și rambursare afișate pe site, la secțiunea „Termeni și condiții”.
Interdisciplinaritate în psihiatrie
Excelenta studiului stiintific
Parteneriate durabile
Copyright 2025. Asociatia Helicomed All Rights Reserved.